Minunea toamnei

Este toamna din nou. Acum toti copacii se leagana urat in adierea vantului, pentru ca frunzele nu le mai incalzesc nici radacinile macar.
Hei, stai putin! Se pare ca am strecurat o mica eroare in fraza incipienta, pentru ca pe fereastra camerei mele se contureaza falnic un conifer, vesnic mandru de verdeata, bogatia si frumusetea lui.
In pofida acestor calitati, vecinul de vis a vis, fagul, il compatimeste, deoarece coniferul nu va cunoaste mangaierea primaverii peste mugurii fragili, bogatia verii, melancolia toamnei si gerul iernii. Pentru el, toate sunt la fel si toate au aceeasi influienta asupra lui.
Pacat, isi spune fagul...pacat, pentru ca nu va sti ce inseamna schimbarea, lupta care o determina si linistea adusa de implinirea ei.
Mereu mi-am zis ca Providenta este nedreapta, ca unii au totul fara sa faca ceva, iar altii au nimic, cu toate ca isi dau si ultimele puteri pentru a avea ce isi doresc.
Nu, nu este vorba de nedreptate din partea Providentei, problema este ca suntem limitati in a ne bucura de tot ceea este frumos si ca traim intr-o lume aparent libera, dar care in esenta ne ingradeste cele mai importante lucruri.
Astazi cred in minuni, pentru ca este o zi deosebita. Astazi scumpa mea cumnatica a adus pe lume un ingeras, in conditii nu tocmai usoare. Este incredibil cum un sufletel asa mic poate schimba vietile atator oameni si cum poate aduce atata duiosie peste suflete mai mari, dar umbrite de griji si probleme. Te iubim Sebastian Andrei Alexe, te iubim puiule si abia asteptam sa iti daruim toata aceasta iubire!!!

Rostul neRostit

Niciodata nu mi-au placut lucrurile banale, mereu le-am evitat si am incercat sa nu mi le insusesc...si totusi, intr-un fel sau altul am ajuns sa traiesc previzibil, ceea ce e o forma blanda a banalului.

Nu inteleg unde am gresit, pentru ca nu am lasat vreodata timpul sa se scurga fara rost si niciodata inima nu mi-a batut doar din obisnuinta...pentru ca am iubit, am urat, am iertat, am plans si apoi am ras!!!

M-am trezit, sunt constienta, insa putina putere pe care o mai am, o folosesc doar pentru a pastra vie speranta. Poate e nedrept, dar acum cred ca lumea este nevrednica de vreun sacrificiu, lupta sau efort, iar fizionomia fiecarei zile parca imi zambeste ironic, sfidandu-mi puternic neputinta.

Uff, cat de inutile devin vorbele, atunci cand incercarile sunt zadarnice...Mai ales ca am ramas un copil care acum trebuie sa invete cum sa paseasca intr-o lume noua, cu oameni vechi si noi.

Este greu, si de multe ori spun cu convingere "nu mai pot", dar tu esti mereu aici, iar privirea ta blanda imi umple cu energie trupul greu si imi lumineaza fata trista.

"Criza, draga criza...."

De cand mergem la gradinita, cei mari ne intreaba “Ce vrei sa te faci cand vei fi mare!?”. Ipotetic, planurile se arata marete, toti ne dorim cariere importante(vream sa fim medici, profesori, aviatori, etc). Asadar, incepem sa ne pregatim pentru asta, invatam mai de bunavoie, mai de rusine, mai de frica si pana la urma, usor sau greu terminam o facultate, sau poate doua.
Totul perfect pana aici, pentru ca, de aici in colo trebuie sa luam viata in propriile puteri. De mentionat este faptul ca intre timp am mai renuntat la visele din copilarie privind cariera, dar totusi am terminat o facultate, nu putem lucra orice, trebuie sa ne angajam in domeniu...chiar daca nu suntem asa de bine pregatiti, suntem tineri, avem vointa si invatam repede.
Ups, vesti proaste!!! Pe nimeni nu intereseaza acest aspect, angajatorii vor: sa fim si tineri si frumosi, sa avem disponibilitate pentru program prelungit, dar mai presus de toate sa avem experienta. Presati de nevoi, de vise,de planuri, unii dintre noi mai lasam deoparte, pentru moment, mandria ca am terminat o facultate si ne hotaram sa cautam orice serviciu, numai sa castigam bani, dar surpriza din nou...nici macar asa nu reusim sa ne angajam.
Mmm, cum arata realitatea in comparatie cu planurile din copilarie!? A cui este vina, ca noi am invatat, ne-am chinuit, am platit poate bani grei statului sa ne primeasca pe bancile facultatilor si la urma sa nu avem posibilitatea de a castiga un banut!?!!?!?
Doamne, jalnic am ajuns...si poate nici macar nu am vazut totul.
Problema este complexa, dar nu vreau sa intru in detalii, pentru ca fiecare isi cunoste propriile amanunte.

hello!!!!

A trecut ceva timp, dar iata-ma din nou in lumea virtuala, lume care, paradoxal, ma ajuta cel mai mult sa imi regasesc cele mai profunde trairi .
Mi-a fost foarte dor, marturisesc, pentru ca imi place enorm aceasta mica lume, in care totul imi apartine si totul poate fi exact asa cum vreau eu sa fie.
De ce nu am mai scris?!?! In mare parte, pentru ca nu am avut timp…iar cand m-am hotarat sa imi ating amprenta de tastele laptop-ului, a trebuit sa imi “alerg” propriile idei, frustrate din cauza sedentarismului in care intrasem.
De fapt, imi reorganizasem inconstient prioritatile, iar cea cu numarul unu era aceea de a-mi gasi un loc care sa imi permita sa fiu eu si sa traiesc mereu cum imi doresc.
L-am gasit, sau cel putin asa cred acum, pentru ca doar timpul poate sa imi confirme sau sa imi infirme alegerea. Dar, da… ma simt in siguranta, ma simt iubita, visez si sper ca visele mi se vor implini.

Descriere

Daca m-ar fi intrebat cineva acum un an ce parere am despre tine, eram impartiala, spre indiferenta. Persoana ta reprezenta doar un decor care putea oricand sa lipseasca din viata mea. Astazi, sunt atat de furioasa si dezamagita, incat te consider cea mai josnica fiinta de pe planeta si as fi dat mult, mult sa nu te fi cunoscut. Mi-e mila de cei care iti stau in preajma si nu iti cunosc toate fetele, imi vine sa urlu cand ma gandesc cat de naiva am fost, si imi doresc ca drumurile noastre sa nu se mai intersecteze niciodata.

Off, nu-mi pot imagina cum poti sa fii atat de ipocrita, mincinoasa, lingusitoare, prefacuta, nesimtita, si cum de exista oameni care in pofida acestor "calitati", te apreciaza?!Sunt orbi, sau civilizatia care seamana a jungla, in care traim e atat de dura incat, asa trebuie sa arate omul care sa se potriveasca perfect in noul decor.

Sunt atat de nervoasa, vreau sa scap odata de aici, pentru ca nu mai suport stresul si nu mai suport sa ma descarc pe tine, printi meu.:*

Crede si nu cerceta

Uneori imi imaginez viata ca o tabla de Monopoli$ cu un decor tipic, frumos sau urat colorata, dupa preferintele si starea de spirit a fiecarui jucator. Iar noi suntem pionii in diferite nuante, care se plimba mai incet sau mai repede pe tabla, mereu pe acelasi traseu, deviat uneori favorabil sau nefavorabil, in functie de numarului aratat de zar. Nimeni nu stie sa explice logic de ce se intampla toate astea, pentru ca asa e jocul, cine vrea il joaca, cine nu, nu.

Si in viata e tot cam la fel, doar ca in jocul vietii intram fara sa vrem si iesim tot involuntar, daca lucrurile isi urmeaza cursul firesc. In cazul asta nu inteleg un lucru: daca toti avem limitele existentei identice, de ce pe parcurs intervin atatea schimbari!? De ce unii devenim frumosi si altii urati, de ce unii suntem destepti si altii prosti, de ce unii au bani si altii nu, de ce doar unii dintre noi au parte de iubire adevarata?!Cum de oamenii buni pleaca atat de repede dintre noi, iar cei rai traiesc mult, mult si continua sa faca rau pana in ultimele lor clipe!?

Pai chiar nu inteleg, cum nu inteleg, nici de ce unii oamenii omoara, altii sunt omorati si altii sufera din cauza asta?!De ce unii muncesc, iar altii profita!?

Probabil nici nu o sa inteleg vreodata si nici nu fac din asta o problema existentiala, doar ca atunci cand se intampla lucruri care ma impresioneaza puternic, incep sa ma gandesc la tot felul de chestii.

His music will live forever

Nu am fost fan, dar m-a afectat moartea lui. M-a afectat pentru ca avea o muzica deosebita, care ma emotioneaza acum mai mult ca inainte, niste versuri foarte bine gandite care vor avea ecou in timp, o voce superba care dadea viata muzicii si versurilor scrise mereu doar de el, la care se adauga coregrafiile care nu necesita descrieri (toata lumea recunoaste dansurile lui Michael Jackson).

A fost un geniu, iubit de milioane de oameni, probabil de asta a uitat sa se iubeasca pe sine si s-a maltratat atat de mult. Nu, nu il judec, doar ca imi pare foarte rau ca nu mai este, pentru ca sigur nu se va mai naste altcineva ca el.

Nu mai comentez, pentru ca sunt de prisos cuvinetele acum.Va mai spun doar ca "Earth song" este melodia mea preferata de la Michael Jackson si o postez pe blog sa o ascultati si voi, in caz ca nu o stiti.

Recapitulare

Nu imi place sa ma repet, dar vad ca este necesar. Acesta este un blog personal, implicit se gasesc lucruri subiective, dar atata timp cat nu fac propagande, instigari, nu vad de ce nu ma pot simti libera scriind despre absolut ce doresc respectand doar propiile-mi limite.

Drept urmare: cei care gasesc blogul meu fara rost, sau nu le place, sau se simt ofensati de ceea ce gasesc aici, sa nu-l citeasca. Dar daca va aflati in una dintre cele 3 categorii sus mentionate si totusi cititi posturile si doriti sa aduceti critici, sau sfaturi, ele vor fi luate in seama doar daca sunt puternic argumentate intr-un mod demn.

Acestea fiind spuse, sper ca de data asta m-am facut inteleasa, si pana data viitoare... have a good life!!!!

This is the end!

Am trait intr-un mod atat de alert ultimii 3 ani, intr-o continua fuga, incat nici macar nu am realizat ca am fost studenta. Mi-ar fi placut sa nu am atat de multe responsabilitati, sa petrec mai mult timp la facultate, sa fiu mai degajata, timpul sa imi permita sa fac tot ce vreau pentru mine, sa cunosc mai bine colegii, profesorii, dar nu am fost sa fie. In schimb, am invatat o meserie, una buna chiar, de la oameni profesionisti, m-am maturizat, mai mult decat mi-as fi dorit, dar e un lucru bun totusi.

In timpul in care am ajuns si la facultate nu am putut sa nu observ schimbarile de atitudine, de mod de gandire si chiar de relationare ale colegilor de acum, fata de anul I, si o sa expun aceste lucruri asa cum le-am perceput, despre fiecare coleg in parte, pastrand cireasa la sfarsit.

1. Albu Carmen - si-a pastrat atitudinea de fata inteleapta, atitudine nejustificata de capacitatile pe care le are;

2. Balhui Mihaela - in anul I zicea ca nu vrea sa lege nicio prietenie cu colegii, in anul III cred ca lucrurile stau altfel pentru ea;

3. Basalic Sebastian - mereu cu ochii si cu atentia indreptata catre fete, dar un om carismatic si dispus sa ajute;

4. Chiosa Bianca - cu obiective mereu atent fixate, dispusa sa faca tot ce poate pentru a le atinge, cu certitudinea ca este o prietena desavarsita si femeia fatala;

5. Chiriliuc Marius - cu bun simt si acum cu un job important pentru ca anul acesta l-am vazut doar de 2 ori.

6. Delcea Sorin - poate o fi avand si o latura serioasa, dar eu nu o cunosc, dar aproape mereu cu capul in nori;

7. Diaconita Ana-Maria - tinde spre introvertire, cel putin in mediul in care eu am cunoscut-o;

8. Horeanga Raluca - mereu stresata si cu o incredere totala in conceptiile ei;

9. Ilie Georgiana - o fata cum rar mai gasesti in zilele noastre: optimista, inocenta, binevoitoare, mereu atenta la aspectul ei.

10. Ion Laura - un orator talentat, o fata inteligenta si descurcareata, care in anul I era indragostita de un baiat rau, iar acum este "happy married woman";

11. Juravlea Andreea - cea mai tacuta si singuratica colega in anul I, dar care in anul III a capatat ceva incredere in ea, si chiar pare o fata serioasa;

12. Malureanu Dragos - are o puternica capacitate de disimulare si implicit o incredere foarte mare in el;

13. Marin Oana - reprezinta cu succes tipologia binevoitorului , dar care de fapt ajuta doar daca obtine in schimb un beneficiu;

14. Paraschiv Daniel - cand ma gandesc la narcisism, imi vine portretul lui in minte de fiecare data;

Iar cireasa este bineinteles, Alexe Adrian, care in anul I, era prin excelenta un carcotas care imi facea orele la facultate mai grele, iar acum este sprijinul meu cel mai mare.

Va doresc tuturor mult succes!!!

Sufoca-ma, te rog!!!

Nu pot sa inteleg, si nu as dori vreodata sa am nenorocul de a intalni un om cu sentimente si dorinte incerte, care intr-o relatie are nevoie de foarte mult spatiu pentru el, care este prins in 'n' activitati la care eu nu pot participa.

Cred ca numai un suflet egoist nu poate darui atat cat primeste, iar zicala "Daca nu te iubesc atat cat iti doresti, nu inseamna ca nu te iubesc din toata inima mea", este pentru oamenii slabi, care se multumesc cu o bucatica dintr-un suflet mult prea "indragostit" de sine.

Vreau sa ma sufoci, pentru ca imi place sa simt ca ma iubesti...mereu, imi place sa stiu ca ai nevoie de mine, asa cum eu am nevoie de tine, ador cand esti intelegator, atent, dulce si abia astept sa ne implinim toate visele, usor, usor, dar impreuna.

???

"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata", ar fi spus poetul, insa noi, fapturi efemere, pure nimfe intr-un univers atat de complex, trecem inconstient si fara pic de recunostinta prin minunile sale. Suntem treziti doar de rani, unele care vrem sa ne doara, altele pe care le-am smulge cu tot cu partea vatamata.

Cica, pentru o viata armonioasa trebuie sa faci totul la timpul lui. Corect, aprob! Dar de unde stim cand e timpul pentru x, y lucru!?Nu cumva exact cand se intampla inseamna ca ii e timpul!?

Probabil, in scurt timp voi fi bombardata de intelepciunea asa-zisilor oameni integri si scriu acum pentru ca am siguranta ca nu voi fi capabila sa suport niciun fel de critica.

Nunta din padure

Imi aminteam zilele trecute de aventurile din copilarie si am realizat de ce imi place sa ma simt copil uneori si de ce imi este atat de dor de acea perioada din viata mea. Am avut o copilarie minunata, am trait-o la maxim. Am facut nebunii placute, fara a atrage consecince grave, am explorat toate locurile din imprejurimi, am avut gasca serioasa de prieteni, nu oboseam, nu mai simteam foamea, frigul sau canicula, in concluzie nu ne dadeam in laturi de la nimic ce ne garanta distractie.

Intr-o toamna calduroasa, eram prin generala, nu mai retin clasa, dar important e ca m-am gandit sa-i "casatoresc" pe verisoara mea Veronica cu colegul meu de clasa Viorel. Viitoare mireasa s-a aratat foarte incantata, mirele cam sceptic, dar a acceptat intr-un final. Dupa raspunsurile lor, fara a pierde vremea ne-am apucat de pregatiri, primul pas fiind invitatiile. Cata migala, cata daruire, cat talent pus in valoare, cata arta...toate reunite in cele mai originale invitatii de nunta vazute vreodata.

Nasii, fiind bine stiuti dinainte, nasii mari: david victoria si gheorghiu alexandru, nasii mici: munteanu livia (cred) si bobocea sebastian, am inceput distribuirea invitatiilor si cautarea donatiilor de flori de pus in piept de pe la parintii fiecaruia.

Meniul, constanad din bucate alese (chipsuri, seminte, pufuleti, suc la dozator) a fost procurant in drum spre locatia fericitului eveniment, din cheta in prealabil facuta de la nuntasi. Ajunsi in padurea inca verde, cu aer prospar, am inceput in graba cununia relgioasa, pentru care am renuntat cateva minute la postura de nasa, deoarece nimeni nu vroia sa fie preot. I-am cununat pe cei doi tineri indragostiti, dar nu am apucat sa petrecem pentru ca un coleg rebel de-al nostru, ofensat ca nu l-am invitat, ne-a izgonit intr-un mod huliganesc din padure, iar noi am luat-o la fuga fara comentarii, doar prinvind in urma din cand in cand. Am trecut Barladul, singura, pe un copac prabusit in latul sau, cu gratia unei balerina, tinand cond ca la venire il trecusem cu mult chin, tipete si ajutor.

Cand am ajuns pe drum am rasuflat usurati, am tras concluziile aventurii, avand momente de rasete puternice si momente de furie in care invinovateam pe x si y, principala vinovata fiind mereu, eu.

Pana la urma, toata lumea a vazut partea frumoasa a evenimentului, ramanand cu o amintire frumoasa, si cu motiv de ras, multa vreme de atunci.

Idealismul realitatii

Traiam intr-un realism aproape perfid, in care visele erau un lux, iar prezentul singurul reper pe care il luam in considerare. Eram intr-o continua asteptare, pentru ca aveam teroare de decizii importante, zicand-mi ca daca le ia altcineva in locul meu, voi avea o scuza pentru eventualele esecuri, si asa m-am complacut intr-un traseu orar, mereu acelasi, care bineinteles nu imi aducea niciun fel de satisfactie.

Trist, dar acum nimic din ce a fost nu mai conteaza, fiindca m-ai invatat sa fiu idealista, cand nici macar nu cunosteam utilitatea practica a acestei stari, mi-ai aratat ca exista fericire, chiar si atunci cand sunt multe probleme.

Traiesc, din nou, in cel mai frumos, sincer, increzator mod, sentimentul de a adora si de a fi adorata, iar gandul ca esti mereu acolo pentru mine si faptul ca in fiecare seara ma saruti de noapte buna si ma tii in brate, este sursa mea de energie in fiecare zi.

Don't worry, be happy

Noi oamenii facem o greseala enorma in incercarea de a fi fericiti. Atribuim atingerea acestei stari unei singure persoane si astfel, inconstienti, devenim martorii propriei deziluzii. Suntem atat de atenti la fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare atitudine a partenerului, atat de preocupati de ce isi doreste, ce ii place, ce il deranjeaza si acest lucru il face se simta puterea pe care chiar o are asupra ta, si sa iti dea si tie ce vrea, cand vrea. Grav este ca tu, complet pierduta in jocul de-a iubirea, in care el are mereu punctajul dominant, te multumesti, sau chiar te simti inaltata de putina atentie obtinuta.

Eu zic sa te uiti mai bine in jurul tau, sa vezi cati oameni te iubesc, care iti merita zambetul, care merita sa le dedici timp si afectiune. Gandeste-te cate lucruri iti place sa faci si nu le faci, cate dorinte si vise abandonate ai reusit sa aduni, de cate ori, efectiv ai renuntat la tine pentru el. Si pentru tine cine face macar jumatate din ce faci tu!?

Acum e alegerea ta daca te multumesti cu clipe de fericire, sau alegi sa fii fericita.

Pentru voi, fetelor

Vesele, pline de viata, frumoase, aranjate, sublim armonizate cu atmosfera zilei destinate lor. Asa erau fetele ieri, chiar daca sufletul lor poate plangea, sau gandul le zbura departe uneori, chiar daca poate si-ar fi dorit altceva, chiar daca privirile patrundeau departe de raza vizuala.

Ne-am distrat cu un degajament fantastic, am dansat, am ras, a fost super. Imi pare rau totusi ca nu am fost cu fetele mele, pentru ca le-am simtit lipsa si mi-e un dor teribil de nebuniile noastre...mi-e dor sa te fardez geo, mi-e dor sa ma duci in spate anne, dar fara sa ma busesti de pamant, daca se poate, sa dormim toate, chiar si cu riscul sa ajung la mijloc si sa ma sufoc de caldura, sa gatim...sa fim noi, asa cum eram odata.

Fetelor, fiti sigure ca daca nu va rasfatati voi, nu o va face nici cel de langa voi, iar viata este prea scurta sa faceti mereu compromisuri pentru mofturile altora, iar voi sa fiti pe locul 2 mereu. Meritam sa fim fericite!!!

Retro spectiva

"Suntem doar ce a mai ramas din noi, dupa ce am pierdut tot ceea ce ne inspira incredere!!!"

Nu, nu am increderea pentru ca, dupa mine, increderea este puterea de a te urca constient pe cea mai inalta stanca si de a te arunca de acolo, avand siguranta ca jos este cineva care te va prinde, si nu am avut acest sentiment vreodata.

Apoi, mi se pare absurd sa promiti sau sa ceri incredere cuiva, pentru ca, increderea se bazeaza in primul rand pe cunoastere, iar oamenii sunt cele mai schimbatoare fiinte. Este adevarat ca faptele, comportamentul, atitudinile manifestate fata de anumite situatii sunt relevante, dar asta numai in cazul in care sunt constante, plus ca noi nu suntem capabili sa ne cunoastem pe noi insine, pentru ca altfel nu ne-am surprinde cu propriile fapte, nu ne-am intreba "vai, cum am putut sa fac asa ceva!?"

Am vazut sperante frante, oameni deznadajduiti si nu mai vreau.Vreau sa infloreasca lumea si sa decomprimam timpul, sa ne ghidam dupa principii solide, si nu dupa impulsuri egoiste.

Subliniez pentru cititorii carcotasi ca acesta este un blog personal, care contine pareri subiective uneori, dar personale. Nu fac propagande, instigari, nu impun un mod de gandire, asa ca nu ma mai acuzati de nihilism, si nu mai faceti corectii pentru ca nu isi au rostul.

20 feb in fiecare an

LA MULTI ANI, BOMBONEL!!!!!

E 20 februarie!!! Cat am asteptat ziua asta... A fost asa frumos totul, inca de aseara, dar acum...eu la birou, nu am niciun chef de treaba, dar trebuie sa umplu timpul asta care ne tine separat, pentru ca altfel inebunesc, iar tu ... nici macar nu stiu unde esti.

Mi-e dor de tine si trebuie sa recunosc ca sunt putin geloasa pe cei care se bucura cu tine acum, cand eu nu pot, dar recuperam noi deseara. Abia astept sa-ti vad reactia la ultimul cadou. :D

Jucam ceva!?!?!?

Am jucat leapsa in copilarie, numai ca noi ii spuneam "atinselea". Oricum multumesc Loredana pentru explicatii si pentru ca mi-ai pasat-o pe blog. Chiar aveam chef de ceva nou, asa ca va invit pe cei curajosi si dornici sa jucati.

Cum!?Pai...eu voi scrie 14 afirmatii despre mine in care se gasesc, evident amestecate, 7 adevarate si 7 false, iar voi le veti separa in functie de cat de bine ma cunoasteti sau bazandu-va pe intuitie.

1. Ma uit la desenele animate;
2. Ma simt implinita doar daca iubesc si sunt iubita;
3. Ma consider o fata foarte frumoasa;
4. Prefer minciuna in locul unui adevar dureros;
5. Nu as refuza niciodata un kinder bueno;
6. Nu sunt o persoana cu prea multa rabdare;
7. Am multa incredere in oameni;
8. Renunt usor daca nu imi reuseste ceea ce vreau sa fac;
9. Mi-e foarte frica de intuneric;
10. Nu imi place sa imi colorez unghiile cu rosu;
11. Culoare mea preferata este rozul;
12. Cel mai mare regret al meu este ca tata nu ma va duce la altar cand voi fi mireasa;
13. Toamna este anotimpul meu preferat.
14. Sunt foarte credincioasa.

Shht,VREAU LINISTE!!!

M-am gandit toata ziua...de ce e atat de greu sa obtii un lucru absolut normal si aparent simplu de realizat!?A innebunit lupul, sau am innebunit eu!?Se transforma lumea si am ramas in urma cu actualizarile, sau asa a fost intotdeauna, iar eu nu am observat!?

Credeam ca toleranta este cea mai buna modalitate de a trai in pace cu tine insuti si cu cel de langa tine, dar nu...cu unii oameni efectiv nu se poate trai, oricata rabdare si bunavointa ai avea. Ma refer la acei oameni care din exces de bunatate si respect fata de tine, renunta la a-ti lua iubitul, chiar daca acesta i-ar cadea la picioare in orice moment. Si de remarcat este faptul ca iti aminteste acest lucru de cate ori are ocazia, cu precizarea ca esti infantila daca te superi.Pai, stii ceva!?Nu ma supar, ba mai mult, ma bufneste un ras sarcastic ascultandu-ti prelegerea.

E mare, mare lucru sa ai langa tine oameni care se bucura cu adevarat atunci cand iti este bine, fiindca majoritatea se lasa coplesita de efectul uimirii si usor, usor invidia si regretele sunt singurele sentimente care le ghideaza cuvintele si actiunile.

Spun un NU hotarat acestor oameni, fara remuscari si cale de intoarcere.

Traiesc, deci iubesc!

Peste tot oamenii sufera din dragoste, se despart, se inseala, se dezamagesc. Cei puternici isi vindeca ranile si o iau optimisti de la capat.Cei sceptici jura ca nu se vor mai indragosti vreodata, ascunzandu-si frica dupa un motto auzit la altii "Iubesti doar ca intr-un final sa suferi!"

Pai care-i rostul sa traiesti daca mai devreme sau mai tarziu moartea iti da tarcoale!?Conteaza ce se intampla intre timp:

-Respirand, asigur oxigen corpului meu.

-Traind, schimb destine si dau nastere altor suflete.

-Iubind, dau sens vietii si tuturor faptelor pe care le include.

Cata nevoie aveam de tine, cat de aproape erai, iar eu umblam in bezna multumindu-ma cu clipe efemere si cu vise ramase vise.Te-ai lasat observat atat de frumos, intr-un moment asa de urat, cand eu credeam ca am sufletul prea obosit din cauza drumului greu, strabatut intr-un labirint al iubirii, dar mi-ai aratat ca inima nu are masura in a darui dragoste.

Nu o sa uit vreodata prima data cand ne-am tinut in brate in linistea calda a unei noptii reci de toamna, primul sarut pe care ti l-am furat, care te-a lasat aproape mut de uimire si care ne-a provocat insomnie amandurora, privirile timide schimbate la facultate, pline de dorinta unei mangaieri sau a unui sarut.

Esti cea mai frumoasa certitudine din viata mea, dar si cea mai mare dorinta.

Leul Christian

Constat cu stupoare ca animalele pot nutri si pastra sentimente mai curate decat oamenii. Ele raman vesnic recunoscatoare daca sunt ocrotite si iubite, insa ati vazut cati copii isi reneaga parintii adoptivi doar pentru ca nu au multi bani, sau cati parinti isi abandoneaza copiii, sau cati dintre voi nu ati intors capul atunci cand ati vazut un coleg pe strada, doar ca sa nu il salutati!?

Ne place sa stam singuri!?Nu cred, eu una urasc singuratatea!? Atunci de ce ne purtam asa, de ce respingem multi din oamenii care vor sa ne fie prieteni si preferam sa ne ascundem sub o carapace a precautiei exagerate!?

Uitam atat de usor lucrurile frumoase, dar in schimb lasam pe cele urate sa sape cat se poate de adanc in sufletele noastre. Uitam ca si noi am gresit si ca am implorat pentru iertare.

Te iubesc...mult!!!

...dar, pot sa te iubesc si putin!?

si raspunsul la aceasta intrebare retorica, relativ intarziata, a fost NU, iar completarea "Te iubesc.te iubesc.te iubesc....si cred ca am spus tot ce simt pentru tine", poate induiosa chiar si cea mai rigida persoana prin simplitatea ei rezonanta.

Oare iubim la fel cum suntem iubiti, oare suntem iubiti cum meritam!?Iubirea se termina inevitabil, la fel ca nisipul din clepsidra timpului, sau este distrusa de factori externi!?

De cate ori in viata iubim?!

Lista continua, e lunga si complicata, insa esenta este foarte simpla. Traiti cu intensitate fiecare clipa atunci cand iubiti si cand sunteti iubiti, macar ca o certitudine ca sunteti vii si simtiti, daca iubirea voastra nu este inaltatoare.

schimbari

M-am saturat de sentimente sufocate de furie si teama, m-am saturat de vorbe inghitite, resimtite pana in stomac, nu mai vreau regrete si pareri de rau, sentimente negative, frustrari, vreau sa ma evite toate acele momente in care ti se inchega simturile.

Am crezut in schimbare, sau cel putin am constientizat nevoia de ea pentru ca ma saturasem de carpit, de peticit, de remediat, pana cand ajunsesem sa nu mai recunosc ce aveam langa mine si sa nu ma mai recunosc pe mine.

Totusi, privesc deseori in trecut si imi dau seama ca imi lipsesc multe lucruri si multi oameni de atunci. Imi doresc sa recuperez, sa schimb, dar cel mai mult mi-ar placea ca faptele noastre sa fie consecinta si materializarea simtirilor noastre. Cred ca astfel, viata ar fi mult mai relaxanta, noi am fi mult mai optimisti si mai siguri pe noi.

Insa, atata timp cat actiunile noastre reprezinta consecinta unor speculatii sau consencinta dorintelor altora, lumea in care traim va ramane o grota in care ne lovim unii pe altii, ca in final sa ne dam seama ca ne-am fi dorit altceva.

Poate e cam tarziu, sau poate prea devreme, dar parca in fiecare peisaj in care incerc sa ma asez, exista crapaturi, goluri, prin care patrunde aer rece.

eu vs eu

Cum puteam sa plang atat de tare incat sa trebuiasca sa ma strangi in brate cum este strans un om nebun de camasa de forta, ca sa imi revin!?De ce plangeam asa, ca de fapt nimic grav nu se intampla si de ce nu puteam sa ma detasez de toate nimicurile si sa vad esenta!?

Acum tu nu mai esti langa mine, eu ma gandesc ca am consumat foarte repede toate lacrimile, ca acum doar ce e cu adevarat grav ma mai face sa vars cate una. Un zambet mi se lipeste de fata de cate ori trec printr-un loc unde am fost impreuna, sau cand dau de un lucru de la tine, si totusi nu-mi mai doresc nimic din ce aveam noi.

Poate am devenit prea transanta, dar mi-e mai bine asa.Totusi ma afecteaza ca nu ma mai inteleg bine cu Andra, ca Gabi s-a schimbat atat de mult, ca imi da o stare de disconfort cand ma duc la ea, ca Ram a tipat aiurea la mine, ca am pierdut-o pe Scumpuca...

Ideea post-ului era alta, deci nu stiu de ce am plecat de la ce am plecat si de ce am ajuns la ce am ajuns...

Mai lasa-ma putin!!!

Suna alarma.Ooo doamne, ce zi este!?Gata!?Trebuie sa ma duc la servici!??!Dupa inca 5 minute de somn dulce, ma trezesc bombanind si de aici lucrurile isi urmeaza cursul firesc.

Am avut sarbatori linistite, am simtit caldura lor, mosul s-a comportat in consecinta faptelor mele :D, m-am plimbat si cu saniuta, am facut si ingerasi pe zapada, am colindat, am daruit, am ras, am dansat...Am avut parte de aproape tot ce mi-am dorit, dar a trecut prea repede. Aseara am despodobit bradutul si l-am dus la gunoi. Imi parea atat de rau dupa el, camera pare asa goala acum.

Toata veselia a lasat loc grijilor, la birou efectiv nu mi-am gasit locul pana azi, mai incepe si sesiunea, afara este foarte frig...Clar, e ianuarie...2009.

Imi plac inceputurile, dar cele lente, ca sa imi dau seama cum stau lucrurile cu adevarat, fiindca mi-am luat de multe ori avant doar ca sa ma trantesc mai tare de pamant.