luni, 30 martie 2009

Nunta din padure

Imi aminteam zilele trecute de aventurile din copilarie si am realizat de ce imi place sa ma simt copil uneori si de ce imi este atat de dor de acea perioada din viata mea. Am avut o copilarie minunata, am trait-o la maxim. Am facut nebunii placute, fara a atrage consecince grave, am explorat toate locurile din imprejurimi, am avut gasca serioasa de prieteni, nu oboseam, nu mai simteam foamea, frigul sau canicula, in concluzie nu ne dadeam in laturi de la nimic ce ne garanta distractie.
Intr-o toamna calduroasa, eram prin generala, nu mai retin clasa, dar important e ca m-am gandit sa-i "casatoresc" pe verisoara mea Veronica cu colegul meu de clasa Viorel. Viitoare mireasa s-a aratat foarte incantata, mirele cam sceptic, dar a acceptat intr-un final. Dupa raspunsurile lor, fara a pierde vremea ne-am apucat de pregatiri, primul pas fiind invitatiile. Cata migala, cata daruire, cat talent pus in valoare, cata arta...toate reunite in cele mai originale invitatii de nunta vazute vreodata.
Nasii, fiind bine stiuti dinainte, nasii mari: david victoria si gheorghiu alexandru, nasii mici: munteanu livia (cred) si bobocea sebastian, am inceput distribuirea invitatiilor si cautarea donatiilor de flori de pus in piept de pe la parintii fiecaruia.
Meniul, constanad din bucate alese (chipsuri, seminte, pufuleti, suc la dozator) a fost procurant in drum spre locatia fericitului eveniment, din cheta in prealabil facuta de la nuntasi. Ajunsi in padurea inca verde, cu aer prospar, am inceput in graba cununia relgioasa, pentru care am renuntat cateva minute la postura de nasa, deoarece nimeni nu vroia sa fie preot. I-am cununat pe cei doi tineri indragostiti, dar nu am apucat sa petrecem pentru ca un coleg rebel de-al nostru, ofensat ca nu l-am invitat, ne-a izgonit intr-un mod huliganesc din padure, iar noi am luat-o la fuga fara comentarii, doar prinvind in urma din cand in cand. Am trecut Barladul, singura, pe un copac prabusit in latul sau, cu gratia unei balerina, tinand cond ca la venire il trecusem cu mult chin, tipete si ajutor.
Cand am ajuns pe drum am rasuflat usurati, am tras concluziile aventurii, avand momente de rasete puternice si momente de furie in care invinovateam pe x si y, principala vinovata fiind mereu, eu.
Pana la urma, toata lumea a vazut partea frumoasa a evenimentului, ramanand cu o amintire frumoasa, si cu motiv de ras, multa vreme de atunci.

joi, 26 martie 2009

Idealismul realitatii

Traiam intr-un realism aproape perfid, in care visele erau un lux, iar prezentul singurul reper pe care il luam in considerare. Eram intr-o continua asteptare, pentru ca aveam teroare de decizii importante, zicand-mi ca daca le ia altcineva in locul meu, voi avea o scuza pentru eventualele esecuri, si asa m-am complacut intr-un traseu orar, mereu acelasi, care bineinteles nu imi aducea niciun fel de satisfactie.
Trist, dar acum nimic din ce a fost nu mai conteaza, fiindca m-ai invatat sa fiu idealista, cand nici macar nu cunosteam utilitatea practica a acestei stari, mi-ai aratat ca exista fericire, chiar si atunci cand sunt multe probleme.
Traiesc, din nou, in cel mai frumos, sincer, increzator mod, sentimentul de a adora si de a fi adorata, iar gandul ca esti mereu acolo pentru mine si faptul ca in fiecare seara ma saruti de noapte buna si ma tii in brate, este sursa mea de energie in fiecare zi.

miercuri, 11 martie 2009

Don't worry, be happy

Noi oamenii facem o greseala enorma in incercarea de a fi fericiti. Atribuim atingerea acestei stari unei singure persoane si astfel, inconstienti, devenim martorii propriei deziluzii. Suntem atat de atenti la fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare atitudine a partenerului, atat de preocupati de ce isi doreste, ce ii place, ce il deranjeaza si acest lucru il face se simta puterea pe care chiar o are asupra ta, si sa iti dea si tie ce vrea, cand vrea. Grav este ca tu, complet pierduta in jocul de-a iubirea, in care el are mereu punctajul dominant, te multumesti, sau chiar te simti inaltata de putina atentie obtinuta.

Eu zic sa te uiti mai bine in jurul tau, sa vezi cati oameni te iubesc, care iti merita zambetul, care merita sa le dedici timp si afectiune. Gandeste-te cate lucruri iti place sa faci si nu le faci, cate dorinte si vise abandonate ai reusit sa aduni, de cate ori, efectiv ai renuntat la tine pentru el. Si pentru tine cine face macar jumatate din ce faci tu!?
Acum e alegerea ta daca te multumesti cu clipe de fericire, sau alegi sa fii fericita.

luni, 9 martie 2009

Pentru voi, fetelor

Vesele, pline de viata, frumoase, aranjate, sublim armonizate cu atmosfera zilei destinate lor. Asa erau fetele ieri, chiar daca sufletul lor poate plangea, sau gandul le zbura departe uneori, chiar daca poate si-ar fi dorit altceva, chiar daca privirile patrundeau departe de raza vizuala.
Ne-am distrat cu un degajament fantastic, am dansat, am ras, a fost super. Imi pare rau totusi ca nu am fost cu fetele mele, pentru ca le-am simtit lipsa si mi-e un dor teribil de nebuniile noastre...mi-e dor sa te fardez geo, mi-e dor sa ma duci in spate anne, dar fara sa ma busesti de pamant, daca se poate, sa dormim toate, chiar si cu riscul sa ajung la mijloc si sa ma sufoc de caldura, sa gatim...sa fim noi, asa cum eram odata.
Fetelor, fiti sigure ca daca nu va rasfatati voi, nu o va face nici cel de langa voi, iar viata este prea scurta sa faceti mereu compromisuri pentru mofturile altora, iar voi sa fiti pe locul 2 mereu. Meritam sa fim fericite!!!

marți, 3 martie 2009

Retro spectiva

"Suntem doar ce a mai ramas din noi, dupa ce am pierdut tot ceea ce ne inspira incredere!!!"

Nu, nu am increderea pentru ca, dupa mine, increderea este puterea de a te urca constient pe cea mai inalta stanca si de a te arunca de acolo, avand siguranta ca jos este cineva care te va prinde, si nu am avut acest sentiment vreodata.
Apoi, mi se pare absurd sa promiti sau sa ceri incredere cuiva, pentru ca, increderea se bazeaza in primul rand pe cunoastere, iar oamenii sunt cele mai schimbatoare fiinte. Este adevarat ca faptele, comportamentul, atitudinile manifestate fata de anumite situatii sunt relevante, dar asta numai in cazul in care sunt constante, plus ca noi nu suntem capabili sa ne cunoastem pe noi insine, pentru ca altfel nu ne-am surprinde cu propriile fapte, nu ne-am intreba "vai, cum am putut sa fac asa ceva!?"
Am vazut sperante frante, oameni deznadajduiti si nu mai vreau.Vreau sa infloreasca lumea si sa decomprimam timpul, sa ne ghidam dupa principii solide, si nu dupa impulsuri egoiste.
Subliniez pentru cititorii carcotasi ca acesta este un blog personal, care contine pareri subiective uneori, dar personale. Nu fac propagande, instigari, nu impun un mod de gandire, asa ca nu ma mai acuzati de nihilism, si nu mai faceti corectii pentru ca nu isi au rostul.