duminică, 15 noiembrie 2009

Rostul neRostit

Niciodata nu mi-au placut lucrurile banale, mereu le-am evitat si am incercat sa nu mi le insusesc...si totusi, intr-un fel sau altul am ajuns sa traiesc previzibil, ceea ce e o forma blanda a banalului.
Nu inteleg unde am gresit, pentru ca nu am lasat vreodata timpul sa se scurga fara rost si niciodata inima nu mi-a batut doar din obisnuinta...pentru ca am iubit, am urat, am iertat, am plans si apoi am ras!!!
M-am trezit, sunt constienta, insa putina putere pe care o mai am, o folosesc doar pentru a pastra vie speranta. Poate e nedrept, dar acum cred ca lumea este nevrednica de vreun sacrificiu, lupta sau efort, iar fizionomia fiecarei zile parca imi zambeste ironic, sfidandu-mi puternic neputinta.
Uff, cat de inutile devin vorbele, atunci cand incercarile sunt zadarnice...Mai ales ca am ramas un copil care acum trebuie sa invete cum sa paseasca intr-o lume noua, cu oameni vechi si noi.
Este greu, si de multe ori spun cu convingere "nu mai pot", dar tu esti mereu aici, iar privirea ta blanda imi umple cu energie trupul greu si imi lumineaza fata trista.

2 comentarii:

victoria-valentina alexe spunea...

te-am adaugat:)
adresa mea este: http://franturi-dintr-un-jurnal.blogspot.com/

simona spunea...

tu esti un copil si acum, dar esti un copil intelept