luni, 30 martie 2009

Nunta din padure

Imi aminteam zilele trecute de aventurile din copilarie si am realizat de ce imi place sa ma simt copil uneori si de ce imi este atat de dor de acea perioada din viata mea. Am avut o copilarie minunata, am trait-o la maxim. Am facut nebunii placute, fara a atrage consecince grave, am explorat toate locurile din imprejurimi, am avut gasca serioasa de prieteni, nu oboseam, nu mai simteam foamea, frigul sau canicula, in concluzie nu ne dadeam in laturi de la nimic ce ne garanta distractie.
Intr-o toamna calduroasa, eram prin generala, nu mai retin clasa, dar important e ca m-am gandit sa-i "casatoresc" pe verisoara mea Veronica cu colegul meu de clasa Viorel. Viitoare mireasa s-a aratat foarte incantata, mirele cam sceptic, dar a acceptat intr-un final. Dupa raspunsurile lor, fara a pierde vremea ne-am apucat de pregatiri, primul pas fiind invitatiile. Cata migala, cata daruire, cat talent pus in valoare, cata arta...toate reunite in cele mai originale invitatii de nunta vazute vreodata.
Nasii, fiind bine stiuti dinainte, nasii mari: david victoria si gheorghiu alexandru, nasii mici: munteanu livia (cred) si bobocea sebastian, am inceput distribuirea invitatiilor si cautarea donatiilor de flori de pus in piept de pe la parintii fiecaruia.
Meniul, constanad din bucate alese (chipsuri, seminte, pufuleti, suc la dozator) a fost procurant in drum spre locatia fericitului eveniment, din cheta in prealabil facuta de la nuntasi. Ajunsi in padurea inca verde, cu aer prospar, am inceput in graba cununia relgioasa, pentru care am renuntat cateva minute la postura de nasa, deoarece nimeni nu vroia sa fie preot. I-am cununat pe cei doi tineri indragostiti, dar nu am apucat sa petrecem pentru ca un coleg rebel de-al nostru, ofensat ca nu l-am invitat, ne-a izgonit intr-un mod huliganesc din padure, iar noi am luat-o la fuga fara comentarii, doar prinvind in urma din cand in cand. Am trecut Barladul, singura, pe un copac prabusit in latul sau, cu gratia unei balerina, tinand cond ca la venire il trecusem cu mult chin, tipete si ajutor.
Cand am ajuns pe drum am rasuflat usurati, am tras concluziile aventurii, avand momente de rasete puternice si momente de furie in care invinovateam pe x si y, principala vinovata fiind mereu, eu.
Pana la urma, toata lumea a vazut partea frumoasa a evenimentului, ramanand cu o amintire frumoasa, si cu motiv de ras, multa vreme de atunci.

Un comentariu:

gabi spunea...

valeuu c atre a fost=)))=))..da da eu care eram sa cad in Barlad =)).,.si ce mai radea alex gheorghiu,ha ha :)):)):)):))c atre a fost .,....of mai liviu c ne-ai pus sa mergem cate doi ,in sir indian=)))...mai stii iubita??:)):))