Sweet December

Cele 12 luni care formeaza un an se incheie in curand. Trag linie si mi-ar fi placut sa spun ca sunt mai buna, ca ma simt mai impacata cu mine, ca am invatat multe, ca am acordat atentie celor care au avut nevoie, ca nu am fost nedreapta, ca mi-am respectat toate principiile.

Dar nu, imi dau seama ca am avut un an foarte zbuciumat, in care m-am chinuit voluntar, in care de foarte multe ori am uitat de mine pentru ca eram intr-o fuga continua dupa ceva ce nici macar nu exista, pentru ca am trait fiecare secunda cu teama ca voi pierde ceva care imi facea foarte mult rau.

De cateva luni, viata mea s-a schimbat radical in bine, insa nu pot trece acest lucru pe lista de realizari, pentru ca nu mi se datoreaza.

Vaiiiiiii, abia astept sarbatorile, vreau sa ninga, sa ma plimbi cu saniuta, sa ne jucam cu zapada (bine, sa iei si tu tavaleala, nu doar eu), sa facem fluturasi, sa vina mosul, sa o fac pe mosul, sa ne impodobim bradut.

Imi place la nebunie perioada asta, parca oamenii sunt mai senini, mai binevoitori, mai descretesc fruntile si uita de probleme, primesc colindatori, isi ureaza de bine, au sperante, petrec, daruiesc.

Eu imi doresc un Craciun de poveste, asa ca o sa tin departe toate lucrurile triste si foarte, foarte aproape de mine tot ce este bun si frumos.

Va doresc si voua sa fiti linistiti, sanatosi si sa stiti sa va bucurati, sa daruiti, sa primiti, sa iubiti, sa va lasati iubiti...SA AVETI SARBATORI FERCITE!!!!

si DA si NU

Totul, da' absolut totul este relativ. De la cel mai frumos si mai pur sentiment, cea mai profunda si curata dorinta, pana la cel mai negru gand.

Increderea este relativa pentru ca fiecare crede in functie de experientele avute si pentru oricine exista un punct in care isi pune semne de intrebare, oricat de tare straluceste soarele.

Tradarea e relativa pentru ca poate fiecare o defineste diferit, sau poate pentru unii face parte din modul lor de viata, nedandu-si seama ca fac mult, mult rau.

Chiar si iubirea este relativa pentru ca iubim atat de diferit si pentru ca ne impunem atatea limite fara un scop anume.

Nu mai am inspiratie acum.Va urma...

Inca visez

Cand eram mica imi placea sa privesc in departare pana cand gaseam un punct in care cerul se unea cu pamantul. In momentul acela eram sigura ca daca mama si tata mi-ar da voie as putea ajunge acolo...si nu speram sa gasesc ceva deosebit, era doar dorinta si siguranta ca pot fi acolo, ca locul acela exista.

Si acum visez, insa altfel, specific varstei, cica...insa mi-e dor de inocenta din visele copilaresti, de naivitatea care reprezenta realul la acel moment, de increderea pe care o aveam in mine si in oameni, de sperantele vesnic vii, chiar daca papusa de la mos craciun nu era cea pe care o doream, ci una fara talie si cu un par scurt pe care nu puteam sa i-l coafez si chiar daca sora mea primise o superba barbie.

Ciudat, pornirea a fost foarte buna pentru o viata linistita, fara prea multa agitatie, dar nu stiu cum si de ce am ajuns un analist profund de situatii, oameni, gesturi, nu stiu cum am ajuns sa imi doresc sa iubesc rational, nu stiu de ce consider "texte", toate cuvintele frumoase.

Oricum este bine. Am un nou catelus de plus cu care dorm, e putin aiurea ca unul doarme pe fotoliu, ca nu am incapea 4 intr-un pat :D, am o noua prietena, care le cam intrece pe cele de pana acum (nu vorbesc de kramik si gabi :*:*:*), e cam nebuna ea, ma cam agreseaza fizic, dar tot o iubesc.

Ini mini...pocus pocus

Uneori, imi doresc mai mult decat orice sa dispar, sau sa ma fac mica, mica sa stiu doar eu de existenta mea, alteori vreau cu ardoare sa fiu in locurile din care mi-am dorit sa dispar.

Uneori, ma sperie imensitatea cerului si am impresia ca ar vrea sa ma strivesca cu pamantul, alteori cred ca pot sa ating cerul si ca el isi doreste mangaierea mea.

Sunt momente in care vreau sa opresc timpul si sa ma alimentez cu sentimente pozitive, pe care sa le eliberez in clipele greu de suportat in care timpul este de-a dreptul o povara.

As vrea sa inteleg si sa am rabdare cu persoanele care au sentimente ametitor de fluctuante, fiindca ma afecteaza comportamentul lor si as vrea sa am intelepciunea de a aprecia mai mult oamenii calzi, cu intentii bune si de la care am ce invata.

Toleranta 0

Gata, nu ma pot...ofer grad de toleranta 0, sau chiar sub 0 pentru anumiti oameni si anumite situatii...

In primul rand, ma dispera babele si mosii care ma inghesuie in fiecare dimineata in autobuz cu sacose imense de rafie, bidoane, mirosuri urate si comentarii suparatoate. De exemplu, azi era un talan de mos trendy intr-o camasa, sacou de piele si pantofi sport puma, care isi mesteca limba cu o pofta de ziceai ca manaca cine stie ce bunatati si se spinjinea de o bara, pe care ma chinuiam si eu sa tin mana, iar el mi-o strivea fara niciun fel de problema, cu toate ca il atentionasem. Ce sa mai zic de sauna creata, pentru ca geamurile nu se deschid fiindca ei sunt sensibili la curent, ce sa mai zic de o imensitate de baba care efectiv m-a trantit peste o doamna, cica nu avea loc de mine sa coboare...mda /:)

Buuun...next...Cum ma sa spui ca nu suporti oamenii prefacuti care fac lucrurile numai pe ascuns, cand tu de fapt te ghidezi in toate actiunile tale dupa acest 'principiu' si multe altele, cu care nu trebuie deloc sa te mandresti. Cunosc multi astfel de oameni, insa unul ma oboseste zi de zi cu ideile aberante si neconstante, cu compartamentul de martir inlaturat de vaicarelile ulterioare, cu parerile desplasate, nepersonale si diferite de la o zi la alta, despre orice, chiar daca nu are nici cea mai mica idee despre ce vorbeste.

Asa...si cel mai mic nivel de toleranta il acord celor care nu au o viata, ci doar traiesc...sunt vanatori de picanterii din viata altora, analizeaza si judeca 'cu intelepciune' ceea ce li se intampla altora, pentru ca ei reprezinta niste banalitati existentiale."scuza-ma ca sunt indiscreta, da' unde erai, ca l-am vazut pe el si pe tine nu, ori v-ati despartit!?"

Astazi, nici voua, prietenelor mele, nu va ma gasesc nicio scuza...m-ati dezamagit. Poate am asteptat prea mult...

Punct...si de la capat

Ce inseamna punct si unde este capatul!? vai, iasasi am ramas pe intuneric.

Punct pui atunci cand termini ceva, dar de unde stii sigur ca ai terminat, sau mai grav...poate nici nu trebuia sa incepi!?

Si la care capat te referi, ca eu stiu ca nu e unul singur si vad atat de multe foi, suparator de albe, si efectiv nu stiu cum si de unde sa incep...Ma intrebam...oare nu mai bine sterg tot de pe foaia plina, pentru ca macar m-am obisnuit cu ea si cred ca mi-ar fi mult mai usor!?Hmm, nu ma ca foaia se uzeaza in felul acesta, povestea nu ar mai fi aceesi, chiar daca personajele isi reiau rolurile, si rezultatul ar fi inestetic, foarte greu de inteles, chinuitor pentru cei profund implicati si sa nu uit...satisfacator pentru critici.

Asa ca, ma mobilizez, imi limpezesc mintea, aleg pagina si condeiul si las povestea sa curga...Numai ca de data asta imi doresc sa placa si personajelor secundare si sa se simta bine cu rolul pe care il au...

Fetelor, m-am simtit super aseara, sunteti niste nebune (cu bia in capul listei), abia astept runda 2, dar cu mai multe pungi pline :D

Din categoria...ha ha ha

Avem la servici un director economic foarte amuzant, mai ales cand isi aminteste tot felul de "regionalisme de Ciuresti"... chiar i-am sugerat sa scrie un dictionar pe tema asta, e chiar bun omul...

De exemplu, astazi si-a amintit ca la el la tara se zice 'Vergil', in loc de Virgil, se zice 'părete', in loc de perete si din cuvant in cuvant, si-a amintit ca atunci cand era mic avea o baba care avea grija de el si ca intr-o zi ea aduna sosetele de pe sarma. Le-a imperecheat si la sfarsit au ramas doua sosete diferite, s-a uitat la ele cateva secunde, dupa care se intreaba cu voce tare 'oare or fi păreche astea doua!?'Am ras de m-am prapadit, ca are si un talent deosebit de a povesti si eu sunt intr-un fel de campanie de ras, neplanificata si fara vre-un scop anume.

M-am plimbat cu yamaha lui seby...este super, iti sa un sentiment puternic de libertate, chiar va recomand, dar nu cu seby, ca va da servetele folosite sa va stergeti nasul, nu pe faleza, ca ai impresia ca aterizezi direct in dunare si nu la ora 17 cand pleaca toata lumea de la servici si sunt foarte aglomerate soselele...in rest e ok.

Vedeti ca daca cadeti cu fundul de pamant, va va spune toata lumea ca tot raul este spre bine, ca trece, ca de acum in colo drumul este fara nicio groapa...hmm, nu stiu de ce o fac, ca...hello, treziti-va, nu are nimeni de unde sa stie asta, dar ideea e ca mai poti cadea...de multe ori, chiar.

Abia astept party-li in pijamale...si dany, daca nu vii, recomanda-ne un meniu de la mc donald's, dar ceva bun si care sa nu aduca nicio problema :D

Parce que je t'aime

V-ati intrebat de ce iubirea nu este intotdeauna o certitudine a atractiei dintre doua suflete...!?Pai pentru ca daca ar fi mereu asa, iubirea ar deveni un sentiment banal, nu ai mai simti ca plutesti atunci cand te ia in brate, sarutul nu ar mai fi simtit de tot corpul, ci doar de buze, nu ai mai sti ce inseamna sa ai fluturasi in stomac...

Acum ceva timp am cunoscut un om deosebit...un tip superb, la vreo 30 de ani, divortat, cu un copil, care s-a indragostit de o pustoaica de 17 ani. Cu toate ca la 30 de ani, in general, oamenii cam au ceea ce si-au dorit, si isi contureaza un drum pe care au pasit, el spunea ca Providenta fusese zgarcita si ajunsese sa o elogieze pe fata aceea, era pentru el o zana, centrul universului lui, o trezire la realitate, o siguranta a faptului ca traieste si simte...

O lume intreaga s-ar fi opus acestei iubiri, dar totusi s-au iubit...mai mult cu fiecare biletel trimis, cu fiecare privire aruncata pe furis, cu fiecare floare pe care el i-a daruit-o, cu fiecare sarut pe care el i-l fura, cu fiecare raset de copil inocent pe care ea il scotea atunci cand el se apropia mai mult...

Acum...a ramas undeva, nu prea departe, doar o bucata de lemn pe care inca scrie pentru ea "Parce que je t'aime" si gandul ca "Te iubesc neconditionat este valabil numai atunci cand nu se poate. In rest, de multe ori iubire te face sa te simti atat de bine, incat te plictiseste."

A fi, sau a nu fi...

Este frustrant cand unii oameni profita de naivitatea altora si folosesc revelatiile pe care le au la un moment dat, care de altfel sunt sterse de primul val de alte ganduri, si creeaza sperante cu privire la lucruri care sunt departe de a se realiza...Si mai crezi si a doua oara, si a treia...pana cand te hotarasti sa iei atitudine, dar asta nu inseamna ca problema s-a rezolvat, cel putin nu neaparat in favoarea ta. Insa ramai cu sentimentul placut pe care ti-l da curajul cu care ai abordat intr-un mod demn, obiectiv si clar, situatia.

Ne place sa invatam, dar e mult mai placut atunci cand traim si avem povestea noastra...Insa exista lucruri despre care am vrea doar sa citim din carti, sa auzim de la altii sau sa vedem in filme...Si totusi, pierdem, chiar daca am avut siguranta ca vom castiga, suntem oameni normali, chiar daca am visat ca vom fi printi sau printese, credem, chiar daca am fost mintiti de zeci de ori, iubim, chiar daca durerea despartirii a fost de neimaginat.

Nu imi mai lipsesti, pentru ca mi-am dat seama ca am ramas cu atatea lucruri de la tine si am invatat atat de multe impreuna, incat acum pot sa inteleg tot ce s-a intamplat si sa nu imi para rau de nimic.

Ganduri

- Scriu pentru mine, pentru ca imi place, scriu pentru ca voi cititi, scriu pentru ca nu ma dezic de la ceea ce sunt eu...nici cand sunt fericita, nici cand sunt trista, nici cand urasc, nici cand iubesc, scriu pentru ca mi-e mult mai usor sa ma redescopar atunci cand ma simt pierduta in prapastiile propriei minti.

- Ma scot din rational lucrurile spuse pe jumatate, si revenirile cu zeci de anexe la frazele initiale, imi provoaca dureri de cap comportamentele puerile in contexte nepotrivite si imi pare foarte, foarte rau ca nu m-am educat sa am rabdare in astfel de situatii.

- Uneori ma simt vinovata, chiar daca nu sunt eu cea care a gresit si ma afecteaza atat de mult dezamagirile din partea altora...

- Un coleg imi spunea odata sa nu mai analizez atat de mult tot ceea ce ma inconjoara, ca nu o sa schimb eu lumea. Nu vreau sa schimb lumea, vreau doar sa simt viata asa cum imi place mie si sa fiu eu, indiferent de cati sunt aceia care judeca si de asprimea judecatii lor.

Intamplare

Toamna trecuta, daca voiai sa fii trendy, trebuia sa ai botine...spre iarna daca nu aveai botine deja nu existai...Hmm, cum sa nu exist, ce mare greutate...ma duc sa-mi iau botine, ca oricum imi plac mult.

Dupa lungi cautari am gasit o pereche care mi se aseza bine pe picior (botinele astea sunt croite dupa o "forma clasica" de picior si daca ai piciorul si mic si subtire e cam aiurea), era si un model mai deosebit care chiar mi-a placut, deci le iau. Problema era ca eu probasem nr. 37, si imi trebuia un 36. Vanzatoarea a zis ca are si 36, doar trebuie sa astept putin sa aduca din spate.../:)
Am asteptat vreo 15 min, dar cand am vazut-o ca in sfarsit apare si are si botine in mana nu a mai contat. Le incalt pe cele nou aduse, se potriveau mai bine ca cele dinainte, am platit si am plecat.

Cand am ajuns acasa am vrut sa fac unpic parada modei, sa ma mandresc cu noua achizitie, dar am simtit ca ma deranja ceva la degete. Am scos cizmulita din picior si....am descoperit de ce intarziase vanzatoare atat de mult...Ea decupase niste material gros ca niste talpici, si il pusese inauntru ca sa dea impresia ca e un numar mai mic, iar eu extaziata cum eram ca imi gasisem pe placul meu, m-am lasat usor pacalita.

Le-am incaltat de 2 ori, dar cu sosetele groase (nu de lana, nu va ganditi) si doar de dragul artei.

Anul acesta am fost mai norocoasa...Mi-am luat niste botine mult prea tari, comode, super design si imi vin perfect. :D

Nimicuri importante

Zilele trecute va spuneam ca viata este frumoasa, iar astazi am sa va povestesc si de ce...

Nu trec prin cea mai buna perioada a vietii mele si totusi pot spune ca sunt un om fericit. La prima vedere pare un paradox, dar analizand in profunzime, mi-am dat seama ca nu este asa.

Duminica m-am lovit destul de urat la cap, iar scumpa mea verisoara gabi s-a dus acasa si a spus la toata lumea ce grozavie am facut. Luni seara imi suna telefonul si o aud pe andreutza (mezina familiei de 3 ani jumatate) "viki te mai doare capul, daca nu esti atenta..." In momentul acela am avut un sentiment atat de placut, greu de descris in cuvinte.

Intr-o alta duminica ma intalnesc cu un prieten care avea in masina un buchet de flori uitat de cineva de la o nunta, la el in masina. Am admirat buchetul, l-am tinut putin, apoi l-am asezat de unde il lausem, dar probabil din gesturile mele se vedea clar ca imi doream acel buchet...pentru ca, a doua seara a venit si mi l-a adus. Eram bucuroasa ca un copil care primea mult doritele bomboane.

Ieri, colega mea de apartament, a fost la cumparaturi si mi-a cumparat si mie o canuta pentru ca i s-a parut ca ursul desenat pe ea seamana foarte bine cu artimonel al meu.

Astazi este ziua unchiului meu, i-am dat telefon...parea atat de bucuros ca e cu familia, ca fetele i-au facut tort, ca este sanatos, ca vorbeste cu mine, ca sambata ma duc la tara si vom sta cu totii la gratar, incat mi-a transmis o stare inconfundabila de bine.

Tot astazi am fost la surioara mea. Mi-a luat si ea ceva (de fapt noi avem un fel de cutuma, ca atunci cand ne intalnim ca ne cumparam cate ceva, oricat de micut ar fi), si astazi am primit o pereche de sosetele cu niste soricei care ies super in relief si mai sunt si roz.

Peste doua saptamani trebuie sa merg la o nunta si aveam de gand sa port o rochie pe care o am mai de mult, dar mami mi-a zis sa merg la magazine sa imi aleg ce rochie vreau, ca o sa imi dea ea bani sa o platesc.

Multi ar spune ca astea sunt nimicuri care nici nu trebuie bagate in seama, dar pentru mine conteaza enorm si datorita lor astazi zambesc si pot spune ca sunt un om norocos.

Tot despre oameni...

Mi se pare incredibil cat de superficiali sunt oamenii, privesc doar conturul lucrurilor, fara macar sa isi dea seama ca ceea ce e cu adevarat important este continutul, se avanta in necunoscut doar de dragul de a atrage atentia si devin penibili, nu stiu sa isi exprime punctul de vedere si se pierd in amanunte inutile, se imbraca la moda, o moda care ii face sa arate ca niste mascarici, spun ca sunt prieteni buni si oameni onesti, dar in privire li se citeste invidia, uita de scrupule si valori morale pentru a-si atinge scopurile...Si cel mai grav este ca uita ca traiesc inconjurati de alti oameni care poate ii iubesc, sau au incredere in ei, sau le doresc binele, dar ii ignora, pentru ca "viata e dura, trebuie sa fii puternic si dur ca sa rezisti"!

Nu, nu este asa...viata este frumoasa, dar trebuie sa vezi si sa stii sa te bucuri. Exprima-te liber, zambeste, crede in tine, iarta, uita ce este urat, rasfata-te si rasfata-i pe cei dragi...Hmm, suna a cele 10 porunci, dar este doar ceea ce cred eu...

Zilele trecute mi-am dat seama ca atunci cand ai o problema si o terta persoana se ofera sa te asculte, nu o face pentru a te ajuta, ci doar pentru ca e curioasa, o intereseaza amanuntele, asa pentru a-si imbogati cultura generala, sau pentru a avea ce povesti in pauza de barfa si pentru a adanci cutitul in rana....

Dar sunt si oameni care stiu exact ce sa iti spuna ca sa te simti mai bine, care iti trimit mesaj doar ca sa iti aminteasca ca sunt alaturi de tine, care ar face orice sa iti fure un zambet, trebuie doar sa ii recunosti sa sa ii pastrezi langa tine...

O poezie pe zi

Zilele trecute am primit pe mail o poezie de o simbolistica incredibila, care m-a acaparat atat de mult, incat am hotarat sa o postez pe blog...V-o recomand din toata inima, chiar si celor mai putin iubitori ai liricului, si va garantez ca daca o veti citi, va va descreti fruntile si va veti simti putin mai bogati, cultural vorbind. Autorul este Adrian Paunescu...stiu, multora nu va place, nici mie, si poezia e putin cam lunga , dar cititi-o...o sa fiti incantati, cu siguranta.

CHEIA - Adrian Paunescu Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scînteie, cu o apa, c-o papusa Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa. Usa catre fericire, usa catre mîngîiere Usa ce spre taine duce galopînd... luna de miere. Usa catre înrobire, usa jugului etern Usa care-ti deschide perspectiva spre infern. De, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata Fiindca mai întîi de toate, usa trebuie descuiata. Si treaba se face bine si devine fericita Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita, Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta Dupa nunta si traditie are cheia ei si... basta! Dar de iei un gen de usa, simpla, dubla sau de tei Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal. Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii! Cînd alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta... Ca broasca atît e buna pîna n-a scapat la chei, Ca pe urma n-o mai fereci,nici cu doua nici cu trei E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa Usa este ca gaina, ca abia cînd e batrîna Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna. Da, dar care om in viata nu si-a spus în gîndul lui: "Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"? Usa este ca un loto, zice pustiului un tata Nu e nici o diferenta - dai un ban mai tragi odata Însa,dragul tatii, afla, nu tine cît vesnicia, Ca exagerînd cu joaca, ti se strica jucaria. Am vazut o usa care a trait în viata toata Ca o sfînta cuvioasa, si-a murit nedescuiata A urlat la dînsa cerul,cu o voce ca de crai: Hei, stafie îngalbenita,poate vrei sa intri-n rai? Mars la iad,acolo-i locul pentru-o scîndura uscata Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot încuiata. Ce te temi mereu de usa! o sa-mi spuneti cu temei! Habarnam: Bun! Perfect! Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei. Fiindca principalu-n lume, nu e gîndul, nici ideea Nu e focul si nici roata, principalul este cheia. Si exista chei... O groaza, cîti barbati, atîtea chei, Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei. Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset. Principalul nu-i marimea, important - la orice usa - E sa se lovesca cheia si sa fie... jucausa. Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvîrtit. Chei de lacate, valize, de casete, frigidere, De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere, Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani, Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani, Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele! Merge ea cît merge bine, dar apoi prinde rugina Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina! Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata, Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata! Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire. Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui, Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui! Sînt atitea chei pe lume, cheia "sol " si cheia " FA ", Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta. Si... zicind cum zic batrînii... la o tinerete noua, Zici... privindu-ti... amintirea... "AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA!"

Scrisoare

O zi ca oricare alta...Din exterior pare doar o copie din tiparul cotidian obisnuit, cu aceleasi momente, cu acelasi traseu orar, marcat lenes pe cadranul ceasului meu, ce-mi masoara necontenit imbatranirea. Empiric spus, simt ca imbatranesc...undeva in mine...Nu stiu....totul se invarte cu o viteza ametitoare, incat nu mai am timp sa realizez ce se intampla in jurul meu.

Locul de langa mine este gol, degeaba incerc sa-mi inchipui ca totul este asa cum era inainte...Ai plecat si ai lasat in urma ta furtuni de praf, ce mi-au acoperit privirea impiedicandu-ma sa te privesc cum te indreptai sper lumea ta...S-a dus tot, s-a pierdut tot si noi am ramas singura dovada ca am uitat.

Oare am ramas aceeasi, si doar privirile par obosite si parca ingrijorate, sau acum suntem alti oameni cu alte vise, alte dorinte, alte sperante...nu stiu, vom vedea...

Printul din povesti

Duminica seara am privit pentru a n-a data “A Cinderella story”-fimul, si parca l-as vedea iar, si iar, si iar…

Nu imi place in mod deosebit Hilary Duff, si nici Chad M. Murray, insa idea de print iubitor, care infrunta toti zmeii si toate zgripturoaicele pentru printesa lui, sarutul pe care i-l da in fata tuturor rauvoitorilor, felul in care el o priveste, rochia ei…Hmm, spuneti voi fetelor, cum sa nu iti placa un asemenea film!?Eu cred ca orice fata, (depinde de relatia pe care o are si de ceea ce isi doreste), dar in general, orice fata viseaza la un “print” care sa o duca in doua locuri in acelasi timp, sa ii aduca multi, multi maimutoi :D , sa ii spuna mereu “printesa mea” si sa ii arate mereu cat de mult o iubeste…

Despre oameni si prietenii

Pana acum ceva timp in urma eram de parere ca prietenii adevarati sunt cei care te ajuta cand ai probleme (de fapt adoptasem un fel de cliseu), dar acum chiar cred ca prietenii adevarati sunt cei care se bucura odata cu tine, atunci cand ai o realizare, sau iti cumperi ceva dragut, sau cand cineva iti face un compliment…

O colega de la birou povesteste cu drag despre anii de facultate si despre colegii ei, care ii sunt acum cei mai buni prieteni. Eu ma uit cu mirare la ea pentru ca la mine la facultate lucrurile nu stau deloc asa. Exista cateva prietenii in grupa, insa, dupa parerea mea, sunt prietenii false, bazate pe interese, prietenii deloc constante, cu reprosuri spuse pe ascuns altor colegi, cu priviri taioase…Dar bine, prietenia este un lucru mare, iar a fi prieten este o calitate, pe care nu toata lumea o are, dar la noi in grupa nici de colegialitate nu se poate vorbi (nu acuz pe nimeni si nici nu ma disculp pe mine).

Mie imi plac oamenii sinceri, imprevizibili si mai impulsivi (nu imi plac cei care isi cantaresc timp indelungat, fiecare gest, fiecare cuvant), imi plac persoanele care privesc lucrurile in esenta, si nu in aparenta, imi plac oamenii veseli si optimisti...Personal, am o super prietena, care este sora mea (este cea mai buna sora, pe bune) si alte doua bune prietene pe care ma pot baza, in care am incredere deplina, care se bucura pentru mine, care imi lumineaza privirea atunci cand ne intalnim…Restul sunt amici, cunostinte, colegi, sau oameni deosebiti…

Acum, sa va spun cine m-a determinat sa scriu despre acest subiect…O fata pe care am intalnit-o acum un an la un interviu, ajunsesem mai devreme si am inceput sa vorbim, iar dupa interviu m-a invitat la un suc. Cu toate ca era prima data cand ne vedeam, nu au existat momente din acelea de pauza, in care fiecare se gandea ce sa mai spuna, din contra totul a decurs foarte natural pentru ca fata aceea in dadea o stare de bine. La final am facut schimb de id-uri de YM si de nr. de telefon, si spre mirarea-mi de om sceptic, vorbim frecvent, chiar daca nu ne-am mai intalnit de atunci…

Cri, cri, cri....toamna gri

Toamna are frumusetile ei, insa pe mine, ma deprima culoarea maronie a frunzelor, care toata vara au fost verzi si parca pline de viata, si acum par lipsite de orice strop de energie si asteapta doar sa cada usor pe pamant...Soarele pare prietenos cand esti in casa, dar cand ai iesit isi scoate dintii, vantul devine taios, nu mai seamana deloc cu adierea calda din timpul verii...

Vaii...mai incepe si scoala, cursuri, aglomeratie in autobuz, haine groase, mai nou, gauri negre...si intrebarea este: unde se afla vara cand avem atata nevoie de ea!?

Mai este mult pana la anul, insa imi promit inca de acum ca voi pretui mai mult rasariturile calde, cerul senin si plin de stele al noptii, plimbarile in picioarele goale pe malul marii, micul concediu pe care il am...

Perla Dunarii

Ieri a fost ziua unei colege de la birou si ne-a invitat la restaurantul "Perla Dunarii"...Nu am fost foarte incantata de organizare, estetica locului, mancarea nu mi-a placut deloc, in schimb au buton sa chemi ospatarul :D.

Cei 10 lei de persoana pe care ii dai sa urci pana in turn sunt justificati de privelistea de-a dreptul unica, de senzatia euforica creata de inaltimea de 87 m la care te afli si...cam atat.

saptamani agitate cu week-end-uri linistite

Vineri, ora 6.45 si paradoxal o melodie a lui Richard Clayderman imi gadila nervii…Trantesc clapita telefonului si ma amagesc cu inca 8 minute de somn, dupa care aceeasi melodie devine stresanta …Ma ridic din pat, cu ochii deschisi doar cat sa nu ma impiedic de ceva, si inainte sa ma dezmeticesc, incepe ziua care se anunta a fi una luuunga….

Ajung la birou, aceeasi colegi, aceleasi hartii care nu s-au saturat sa fie supuse aceluiasi tratament in fiecare luna, schimbam cateva vorbe la o cafea si eu ma apuc de treaba cu speranta ca trec mai repede cele 8 ore…Dar nu, 8 ore, tot 8 ore sunt si cu cat tragi mai multe de ele, cu atat mai greu vin la tine, dar intr-un final se face ora 16 si plec acasa…acasa la tara…pentru ca ma simteam pierduta in lumea asta cu blocuri si cu multi oameni…

De cum urc in maxi taxi ma cuprinde bucuria revederii celor atat de dragi mie si pastrez sentimentul aproximativ o ora, pana ajung si imi dau seama ca mintea mea nu este capabila sa simuleze ceva atat de profund precum caldura din sanul familiei…Prima care ma abordeaza este Scumpuca (catelusa mea, fetita de oras, de altfel), care daca ar avea cateva kilograme in plus, m-ar darama, apoi Andreuta cu un zambet zgomotos, atat de pur si inocent, ca ar putea induiosa cea mai rea persoana de pe pamant.
Urmeza in ordine aleatorie, matusa, care mereu ma intampina cu zambetul pe buze, chiar daca poate are 100 de probleme, Gabriela, vesnic visatoare, Marius cu un salut propriu, mereu acelasi , “da si mie 50 de mii!”…

Lista continua cu persoane dragi sau mai putin dragi, dar toate importante pastrand in figurile lor momente unice dintr-o copilarie fericita, cu locuri cunoscute imbibate cu noi mistere, care asteapta sa fie dezlegate de micii exploratori care intarzie sa mai soseasca…

Compromisuri

Initial am vrut sa scriu despre ceva dragut, vesel, insa saptamana asta am acumulat atat de mult stress, multi nervi si indignare, incat nu gasesc dispozitia necesara pentru o povestire hazlie, asa ca m-am hotarat sa vorbesc despre compromisuri…

Probabil ca majoritatea dintre noi am trecut prin experiente in care am fost nevoiti sa facem ceea ce uram mai mult. Cauzele pot fi multiple, de la conventiile sociale dobandite pe parcursul dezvoltarii civilizatiei umane pana la lupta pentru existenta a fiecarui individ in parte, ajungandu-se la acceptarea, de voie sau de nevoie, a situatiilor in care ne conformam compromisurilor, scrajnind sau nu din dinti!

Pai…sa vedem, locuiti cu parintii, sau aveti propria casa…?! va puteti numi oameni norocosi, chiar daca voi credeti contrariul si asta pentru ca nu ati stat cu babe senile care gasesc ceva de reprosat la fiecare ora, care se vaita vesnic ca nu au bani si ca sunt bolnave, care privesc (impreuna cu tine, pentru ca alt televizor nu exista), cu lacrimile pana in barba la emisiuni gen “iarta-ma”sau “din dragoste”, moment in care iti vine sa fugi departe sa nu o mai vezi, dar nu ai voie fiindca e trecut de ora 20.00… deci dupa cum va dati seama faci un sir de compromisuri deoarece nu ai mai multi bani sa inchiriezi un apartament…

Buuuuuuuun….mai cresti putin, mergi la facultate, iti iei un job si cu putin ajutor de la parinti poti inchiria un apartament. Vaiii, cata fericire, pana cand te intalnesti cu posibilul locator care poate reprezenta diferite tipologii, dar de cele mai multe ori sunt snobi plini de bani, vazandu-se dupa kilogramele de aur pe care le poarta, care se tocmesc pentru 5 euro la o chirie de 160, pentru un apartament cu o camera. In situatia de fata, ai doua variante: iei pozitia ghiocelului si spui ca el, sau pleci, cauti si iar cauti, pana cand ajungi exact de unde ai plecat...

Nasosul meu micut

De mica imi doream o jucarie care sa fie numai a mea, cum credeam eu ca au toti copiii, dar nu prea se intampla deoarece trebuia sa impart totul cu sora mea, pana cand, in cele din urma....ta...dam...

El este Artimonel, este cel mai bun prieten al meu, chiar daca are abia 2 anisori si opt luni si este facut din plus...Toata lumea care a venit la mine acasa si-a putut da seama de simpatia care exista intre noi doi (in mod special, domnul staicu).

Banuiesc ca nu ati mai auzit de acest nume si poate vi se pare ridicol, dar pentru mine este la fel de special cum este si ursul pentru ca vin de la o persoana foarte draga mie.

Oricum ar fi, eu cred ca este foarte important sa avem mereu ceva, sau pe cineva care ne poata face sa zambim, macar pentru cateva secunde in fiecare zi...

Zane fara puteri

"Viaţa este o poveste cu zâne care îşi pierd puterile magice atunci când creştem mari." - Robert Lalonde

Este citatul meu preferat despre viata, deoarece in momentul in care l-am citit, au inviat cele mai frumoase clipe din copilarie, clipe uitate undeva in arhiva prafuita a mintii mele, lasand loc, in primele randuri, grijilor, problemelor, preocuparilor cotidiene...Visam,fara prea multa coerenta si simt al realitatii, treceam de la un vis la altul, toate parandu-mi realizabile si doar simpla lor prezenta in mintea mea,ma facea fericita...

Acum...acele clipe imi provoaca un zambet grabit de niste facturi ce trebuie inregistrate in contabilitate, melancolie, dor, putina trisitete si o sete nebuna de a auzi iar...si iar ecoul copilariei...